NASA cere ajutorul publicului pentru a realiza conceptul unui rover care să exploreze planeta Venus

NASA cere ajutorul publicului pentru a realiza conceptul unui rover care să exploreze planeta Venus

Pe situl oficial al Agenției Spațiale a apărut o știre care anunță că NASA cere ajutorul publicului pentru a realiza conceptul unui rover care să poată explora planeta Venus. Condițiile extreme de pe a doua planeta de la Soare, care este supranumită „sora geamănă a Terrei”, necesită construirea unui rover cu adevărat special care să poată rezista la presiuni ce pot zdrobi un submarin cu putere nucleară, la temperaturi ce pot ajunge până la 450 de grade Celsius și unor nori cu acid sulfuric.

NASA speră că prin realizarea unei misiuni pe Venus, la nivelul solului, va putea afla cauzele care au dus la situația actuală, în care Terra și Venus sunt două planete cu foarte multe diferențe atunci când vine vorba despre condițiile pentru susținerea vieții. În trecut specialiștii sperau ca sub norii groși de pe Venus se află o planetă mult mai asemănătoare Pământului, însă misiunile de explorare de până acum au dovedit contrariul, arătând că „Luceafărul”, așa cum este planeta Venus numită în popor, este mai degrabă asemănătoare unui iad.

Doritorii pot avea șansa să câștige premii în valoare de 15.000$, 10.000$ și 5.000$, însă sarcina nu este deloc una ușoară.

Foto: nasa.gov

  • Postat: 24 februarie 2020 ora 22:19
  • Modificat: 24 februarie 2020 ora 22:19
  • Știință 110