Dragoș Benea a publicat o înregistrare compromițătoare cu Florin Diaconu, candidat la primăria Buhuși

Dragoș Benea a publicat o înregistrare compromițătoare cu Florin Diaconu, candidat la primăria Buhuși

După ce zilele trecute managerul spitalului orășenesc, Constantin Poiană, a lansat în spațiul public informația că ar fi fost amenințat telefonic de unul dintre candidații la primăria Buhuși, astăzi, Dragoș Benea a publicat o înregistrare în care se poate auzi presupusa conversație dintre cei doi.

Pe înregistrare se poate auzi cum Florin Diaconu, candidatul PNL la primăria Buhuși, vorbește despre „omul lui” și amenință că este dispus să meargă până la Orban.

În postarea sa, Dragoș Benea amintește și de dosarul de incompatibilitate a lui Florin Diaconu.

Nu știm până acum cum a ajuns înregistrarea la Dragoș Benea și dacă aceasta a ajuns și la autorități.

Zilele trecute BuhusiOnline.ro a încercat prin intermediul Facebook să îi adreseze câteva întrebări lui Florin Diaconu legate de statutul său de candidat, însă acesta a solicitat o conversație telefonică înainte, iar interviul nu a mai avut loc pentru că nu am fost dispuși să-i îndeplinim dorința. La  ce conversații pare să aibă domnul Diaconu la telefon, ne bucurăm că nu l-am contactat telefonic.

Înregistrarea poate fi auzită aici: https://www.facebook.com/dragosbenea/videos/1006183906484498/

  • Postat: 05 iulie 2020 ora 11:10
  • Modificat: 05 iulie 2020 ora 11:14
  • Politică 644