Dezinformare, transparență îndoielnică și amatorism la conducerea Spitalului din Buhuși

Dezinformare, transparență îndoielnică și amatorism la conducerea Spitalului din Buhuși

Sunt sau nu sunt persoane infectate cu Covid-19 la Buhuși și dacă sunt, câte sunt? Adevărul este că nu știm exact. După ce Guvernul a centralizat comunicările legate de Covid și a interzis instituțiilor să dea informații în mod oficial s-a creat un cadru perfect pentru răspândirea informațiilor pe surse și orașul Buhuși nu este o excepție. Dacă în mod normal asta nu ar fi o mare problemă, la Buhuși este o problemă din cauza comunicării defectuoase a reprezentanților spitalului, care oferă informații contradictorii stârnind furia locuitorilor orașului și reușind să reducă o încredere și așa scăzută a cetățenilor în autorități.

Pentru că am vorbit despre comunicarea Spitalului, nu putem ignora un moment penibil în care reprezentanții acestuia s-au apucat să certe pe facebook primarii comunelor din jurul orașului pentru că nu au donat bani, dar aici trebuie să ridicăm problema transparenței. Nu știm exact câți bani s-au donat către deja faimoasa Asociație „Prietenii Spitalului Buhuși”, nu știm exact unde s-au dus banii, nu știm exact de unde s-au făcut achiziții și la ce prețuri. Ce știm? Știm că au fost direcționate spre spital niște sume importante de bani și că cei din conducerea spitalului se plâng că au crescut prețurile. Știm că spitalul este condus de o persoană care până mai ieri monta centrale termice, dar a ajuns să conducă un spital cu sprijin de la partidul care domină orașul de foarte mulți ani. Știm că reprezentanții spitalului cred că vor putea fi judecați doar de persoanele internate în această perioadă, ca și cum comunicarea proastă și gestionarea fără transparență a banului public nu ar trebui luate în considerare de cetățeni.

UPDATE: Drept la replică - ‎Constantin Poiană, managerul Spitalului „Prof. Dr. Eduard Apetrei” din Buhuși

Foto: facebook

  • Postat: 02 mai 2020 ora 16:17
  • Modificat: 03 mai 2020 ora 14:12
  • Actualitate 842