25 de primării din județul Bacău, printre care și cea din Buhuși, pe lista neagră a Societății Academice din România

25 de primării din județul Bacău, printre care și cea din Buhuși, pe lista neagră a Societății Academice din România

Potrivit zdbc.ro Societatea Academică din România a solicitat la finalul lunii martie informații și documente publice primăriilor din județul Bacău, în baza prevederilor legale privind accesul la informațiile publice.

25 de primării din județ, printre care și primăria orașului Buhuși, nu au furnizat informațiile cerute, ajungând astfel pe lista neagră a organizației. Informațiile vizau acordarea burselor pentru elevi și sumele alocate de la buget pentru acoperirea cheltuielilor și investițiilor din unitățile de învățământ.

„O situație aparte a fost întâlnită la Buhuși, oraș care condiționează furnizarea răspunsului de plata costurilor de scanare a unor documente solicitate în valoare de 5 lei/pagină.”, se arată în articolul publicat de Ziarul de Bacău, unde este citat coordonatorul campaniei, care a mai adăugat că reprezentanții primăriilor de pe lista neagră nu au fost speriați nici măcar de înștiințarea care îi anunța că vor fi dați în judecată, primăriile având termen legal să răspundă până la 1 iunie.

Sursa: https://zdbc.ro/zeci-de-primarii-din-judetul-bacau-refuza-sa-dea-informatii-despre-finantarea-unitatilor-de-invatamant-echipa-scoli-curate-ameninta-cu-proces/

Foto: digi24.ro

  • Postat: 28 mai 2020 ora 19:18
  • Modificat: 28 mai 2020 ora 19:22
  • Actualitate 778